Oboseală

Cunoașteți senzația aceea de oboseală existențială, când ești atât de obosit încât nu mai vrei să faci nimic fizic sau psihic, când și hobby-urile tale, care îți aduc plăcere necontenită te fac să te simți și mai obosit și nu îți oferă o reală satisfacție?
Din când în când mai am acest sentiment și singurul lucru pe care vreau să-l fac e să dorm sau să stau ascuns într-o „grotă” ca nimeni să nu mă găsească. În aceste situații sunt extraordinar de irascibil. În urma unui astfel de sentiment am început să mă gândesc oare de ce trec prin aceste trăiri... Sunt depresiv? Nu prea cred, de obicei sunt foarte optimist. Sunt eu ciudat? Probabil dar asta nu îmi oferă un răspuns. Așa că am început prin a-mi analiza momentele în care simt această oboseală cruntă. Și am realizat că provine din dorința de mai mult. Nu mă înțelegeți greșit, iubesc ceea ce fac, dar nu pot să nu remarc că doresc ceva mai mult. Consider că acest sentiment e un lucru absolut normal unui om, care are în fundamentul său dorința spre absolut, spre ceva care nu este finit ci infinit. Dar oare ce dorim noi oamenii, care sunt mulțumiți cu ceea ce au și ceea ce fac?
E ciudat, e o anomalie... nu o pot explica din punct de vedere material am tot ce îmi trebuie... din punct de vedere familial sunt bine, spiritual la fel, dacă poți fi vreodată fi mulțumit cum ești din punct de vedere spiritual, dar asta e o temă de dezbătut în altă postare. Dar din ce cauză am aceste sentimente contradictorii sunt mulțumit dar vreau mai mult, sunt fericit dar vreau ceva inedit.
Pentru mine tratamentul cel mai bun e o excursie, cu cât e mai departe de casă cu atât mai bine, ca sa-mi revin trebuie să ies din zona mea de comfort chiar dacă sunt vehement împotriva acestui lucru. Probabil sunt infestat de bacteriile cărților de aventură de care mă bucur din când în când.
Mi-ar plăcea tare mult să fiu alături de D`Artagnan și camarazii lui, sau alături de Blackthorne în Japonia sau să mă aventurez în Vestul Sălbatic alături de Old Shatterhand și Winnetou. Sau poate chiar mai mult să fiu în Anglia împreună cu Sherlock Holmes rezolvând diferite cazuri care mai de care mai fascinante. Toate acestea mi se par extrem de interesante dar sunt din păcate imposibile, unele fiindcă nu au fost reale altele fiindcă m-am născut cu câteva sute de ani prea târziu. Ce pot să fac totuși ca să fiu împreună cu aceste personaje din cărți care îmi alungă plictiseală ori de câte ori le-aș citi și reciti.
Imaginația e un lucru impresionant, e un fenomen atât de incredibil încât nu-l putem defini cu exactitate, e creație, e tot ce e original nouă oamenilor, orice lucru provine din imaginație, chiar dacă unele persoane nu acceptă acest lucru. Cred că imaginația nu ține doar de fantezie, de fantasmagorii sau de science fiction, de care mă bucur să le citesc, imaginația ține de arheologie, când încerci să te transpui în lumea în care au trăit unii oameni, ține de fizică și astrofizică cu toate că poate că văd acest termen ca fiind jignitor, atâta timp cât nu-ți poți imagina ceva nici nu prea îl poți gândi și analiza. Imaginația e fascinantă, dar incredibil de periculoasă, te poate duce foarte ușor în lumi fantastice în care ai vrea să evadezi. Oare lumea aceasta să fie de vină pentru sentimentele contradictorii pe care le am și poate și voi le aveți? Poate. Nu știu. Însă sunt sigur că e extrem de periculos să trăiești într-o astfel de lume, în care mă mai refugiez și eu când ajung să fiu extrem de plictisit. Aveți grijă să nu mergeți la extrem și să ajungeți depresivi, fiindcă e păcat... e păcat de posibilitățile pe care le aveți fiecare dintre voi. Și chiar atunci când sunteți obosiți mergeți mai departe, faceți un pas înainte pentru a descoperii lumina zilei de mâine.
Voi cum alungați oboseala?