Vacanță

De scurtă vreme am venit din vacanță și deja simt stresul degajat de toate persoanele de lângă mine că începe să mă cuprindă. Vacanță o să-mi mai servească pe post de scut încă vreo lună sau două după care o să fiu din nou vulnerabil, amalgamului de nervi, supărare și stres care vine din jur. Cu toate acestea cât încă mai sunt cu bateriile încărcate, m-am apucat să mă gândesc, oare de ce nu putem fi mereu într-o veșnică vacanță? Până la urmă ce înseamnă vacanță? Să fi plecat undeva departe, să te destinzi să te relaxezi? Să faci ceea ce îți place? Ei dacă spunem că vacanța înseamnă să fim plecați pe undeva, atunci e logic de ce nu putem fi într-o veșnică vacanță. Nu avem destui bani...
Dar dacă vacanța înseamnă să te relaxezi și să faci ceea ce îți place atunci acest lucru este posibil. Problema principală pe care munca o aduce, nu este neapărat volumul ei. Ci responsabilitatea și stresul pe care ea o aduce. Adică nu ne deranjează ca avem mult de lucru, ci ne deranjează faptul că tot ceea ce implică această muncă lungă aduce cu el această boală a secolului nostru, stresul. Ce putem face ca să elimină stresul? Păi în primul rând optimism. Dacă ești optimist, atunci parcă parcă treci mai ușor peste toate problemele. Dar cu riscul de a mă repeta, vreau totuși să spun că hobby-urile sunt cel mai ușor mod de a scăpa de stres. Pentru mine cititul și cântatul la chitară mă face să mă simt mult mai bine și să am dintr-o dată o tonă de energie, de asemenea și ascultatul muzicii. Uitați un exercițiu bun de încercat, nu promit că funcționează da într-o anumită măsură poți să-l faci să dea anumite rezultate pozitive. Ați auzit vreodată de câinele lui Pavlov?
Aparent a existat un om pe nume Ivan Pavlov, a fost rus, n-a avut ce lucra toată ziua și a început să experimenteze pe un câine, noroc că a murit în 1936 că astăzi ar fi luat amendă de maltratare a animalelor de la ceva vecini nebuni. Dar totuși, el a zis haida să încerc să-mi obișnuiesc câinele ca atunci când dădea un anumit stimul, numai îmi amintesc exact, luminos sau sonor, îi și dădea de mâncare la câine. Ei după ce a făcut acest lucru un timp mai îndelungat, a început să de-a stimulul dar fără mâncare, și cu toate acestea câinele când vedea stimulul se apuca și saliva. Ei eu sugerez să luați acest lucru și să-l încercați pe voi. Încercați să vă programați nițel. Așadar luați o melodie care vă place mult, una veselă bineînțeles, și data viitoare când faceți ceva care vă face să vă simțiți bine ascultați-o. Pentru mine a funcționat, am recitit Dune de Frank Herbert ascultând The nights de la Avicii, acum de fiecare dată când ascult The nights îmi vine cheful de lectură, și uneori chiar fug la bibliotecă să iau o carte.
Mai am un anunț de făcut!!!!!!!!!!!
Zilele astea o să deschid un blog de book review în limba engleză, o sa-l postez și aici pe blogul acesta așa că în curând o să puteți vedea care-mi sunt cărțile favorite:D

Oboseală

Cunoașteți senzația aceea de oboseală existențială, când ești atât de obosit încât nu mai vrei să faci nimic fizic sau psihic, când și hobby-urile tale, care îți aduc plăcere necontenită te fac să te simți și mai obosit și nu îți oferă o reală satisfacție?
Din când în când mai am acest sentiment și singurul lucru pe care vreau să-l fac e să dorm sau să stau ascuns într-o „grotă” ca nimeni să nu mă găsească. În aceste situații sunt extraordinar de irascibil. În urma unui astfel de sentiment am început să mă gândesc oare de ce trec prin aceste trăiri... Sunt depresiv? Nu prea cred, de obicei sunt foarte optimist. Sunt eu ciudat? Probabil dar asta nu îmi oferă un răspuns. Așa că am început prin a-mi analiza momentele în care simt această oboseală cruntă. Și am realizat că provine din dorința de mai mult. Nu mă înțelegeți greșit, iubesc ceea ce fac, dar nu pot să nu remarc că doresc ceva mai mult. Consider că acest sentiment e un lucru absolut normal unui om, care are în fundamentul său dorința spre absolut, spre ceva care nu este finit ci infinit. Dar oare ce dorim noi oamenii, care sunt mulțumiți cu ceea ce au și ceea ce fac?
E ciudat, e o anomalie... nu o pot explica din punct de vedere material am tot ce îmi trebuie... din punct de vedere familial sunt bine, spiritual la fel, dacă poți fi vreodată fi mulțumit cum ești din punct de vedere spiritual, dar asta e o temă de dezbătut în altă postare. Dar din ce cauză am aceste sentimente contradictorii sunt mulțumit dar vreau mai mult, sunt fericit dar vreau ceva inedit.
Pentru mine tratamentul cel mai bun e o excursie, cu cât e mai departe de casă cu atât mai bine, ca sa-mi revin trebuie să ies din zona mea de comfort chiar dacă sunt vehement împotriva acestui lucru. Probabil sunt infestat de bacteriile cărților de aventură de care mă bucur din când în când.
Mi-ar plăcea tare mult să fiu alături de D`Artagnan și camarazii lui, sau alături de Blackthorne în Japonia sau să mă aventurez în Vestul Sălbatic alături de Old Shatterhand și Winnetou. Sau poate chiar mai mult să fiu în Anglia împreună cu Sherlock Holmes rezolvând diferite cazuri care mai de care mai fascinante. Toate acestea mi se par extrem de interesante dar sunt din păcate imposibile, unele fiindcă nu au fost reale altele fiindcă m-am născut cu câteva sute de ani prea târziu. Ce pot să fac totuși ca să fiu împreună cu aceste personaje din cărți care îmi alungă plictiseală ori de câte ori le-aș citi și reciti.
Imaginația e un lucru impresionant, e un fenomen atât de incredibil încât nu-l putem defini cu exactitate, e creație, e tot ce e original nouă oamenilor, orice lucru provine din imaginație, chiar dacă unele persoane nu acceptă acest lucru. Cred că imaginația nu ține doar de fantezie, de fantasmagorii sau de science fiction, de care mă bucur să le citesc, imaginația ține de arheologie, când încerci să te transpui în lumea în care au trăit unii oameni, ține de fizică și astrofizică cu toate că poate că văd acest termen ca fiind jignitor, atâta timp cât nu-ți poți imagina ceva nici nu prea îl poți gândi și analiza. Imaginația e fascinantă, dar incredibil de periculoasă, te poate duce foarte ușor în lumi fantastice în care ai vrea să evadezi. Oare lumea aceasta să fie de vină pentru sentimentele contradictorii pe care le am și poate și voi le aveți? Poate. Nu știu. Însă sunt sigur că e extrem de periculos să trăiești într-o astfel de lume, în care mă mai refugiez și eu când ajung să fiu extrem de plictisit. Aveți grijă să nu mergeți la extrem și să ajungeți depresivi, fiindcă e păcat... e păcat de posibilitățile pe care le aveți fiecare dintre voi. Și chiar atunci când sunteți obosiți mergeți mai departe, faceți un pas înainte pentru a descoperii lumina zilei de mâine.
Voi cum alungați oboseala?

Incipit

M-am tot gândit în ultimele zile ce pot să fac să mai schimb monotonia zilnică și s-o transform în ceva palpitant, sau măcar mai puțin plictisitor, după obiceiul nostru de a alege dintre două rele, pe răul mai mic. Încercând să scap de plictis m-am tot gândit ce aș putea să fac, ce ar trebui să încep să fac. Într-un final mi-am dat seama că nu trebuie să fie mare lucru ci doar să mă apuc de ceva fiindcă „începutul” este întotdeauna plin de entuziasm și fascinant. Așadar vă invit, pe cei care doriți să vă aventurați în mintea mea, să începeți împreună cu mine o epopee a meditației în care voi dezbate ideile și stările prin care trec. Cât de des voi scrie, nu știu... Aș vrea să scriu cât mai des posibil însă nu știu dacă nu cumva o sa-mi pierd interesul și față de acest obicei. O să încerc cât mai des posibil... măcar odată pe săptămână.
Acum vreau să vorbesc despre acest termen atât de interesant „început”. Ce este începutul. Întrebarea e proastă. Fiindcă începutul este acțiunea prin care o persoană se apucă de o activitate. Cu definiția asta n-am spus mare lucru, e mult prea seacă. Cred că o întrebare mai bună ar fi ce reprezintă pentru om termenul de „Început”? Grea întrebare. Nici nu știu de unde să mă apuc. Totuși lucrul pe care pot să-l spun este faptul că începutul este de cele mai multe ori plin de optimism și entuziasm. Dar de ce? De ce nu ne plictisim niciodată să începem ceva. De ce ne simțim întotdeauna foarte fericiți când ne apucam de o anumită activitate pe care nu am mai făcut-o înainte? De ce niciodată nu ne mulțumim cu lucrurile pe care le știm și mai încercăm să deprindem și alte abilități? Bineînțeles nu vorbesc pentru persoanele autosuficiente care cred că au ajuns la desăvârșirea cunoștinței și că nimeni nu poate să învețe mai mult ca ei. Sau că ei nu pot să învețe mai mult. Acestor persoane le cer scuze fiindcă vorbesc despre lucrurile pe care minunatele și luminatele lor minți le cunosc deja, așa că le cer să nu-și mai piardă timpul, lăsând comentarii banale, sau citind acest articol, pentru ei e doar o pierdere de timp. Pentru noi ceilalți, începutul este  o aventură, la fel ca cele ale lui Old Shatterhand a lui D`Artagnan sau ale lui Tom Sawyer. Până la urmă să tot începi nu înseamnă ca veșnic să rămâi imperfect la anumite lucruri, ci să ai o gama cât mai largă de abilități, nu sunt deloc de acord cu afirmația fă un lucru, da fă-l bine. De ce nu am putea fi mai buni la mai multe lucruri? Timpul nu e suficient. Nu cred timpul e suficient. Așadar ar trebui să începem să facem un lucru, să retrăim cât de des posibil entuziasmul produs de începerea unei activități. Învățați orice, numai învățați ceva, nu rămâneți ignoranți, nici în muzică, nici în literatură, nici în religie nici în știință.
Eu am început să scriu săptămâna asta. Tu ce ai început să faci?